Strada Ioan Ursu, nr 12, Brasov (vis-à-vis Coresi Mall)

Loc de joacă exterior

Asistentă medicală

Clase spaţioase şi luminoase

Activităţi opţionale

La fiecare clasă Montessori sunt cate două educatoare – principală şi asistenta, iar maximul de copii acceptat este dat de suprafata clasei. În fiecare locaţie Universul Montessori există o doamna îngrijitoare dedicata pentru îngrijirea copiilor (schimbarea de scutec), cât şi personal propriu ce se ocupa zilnic de curatenia din locatie.

Credem cel mai tare în puterea exemplului și îi tratăm pe cei mici cu respect, iar ei învață astfel să facă asta mai departe. Tocmai de aceea îi implicăm pe copilaşi în activităţile de viaţă practică cum ar fi pregătirea mesei, îngrijirea plantelor, curăţarea clasei, aşezarea papuceilor etc. Poți programa vizitarea centrului educațional printr-un mesaj la adresa de email:

Echipa Universul Montessori Urban

Marilena Nicula

Educator Montessori Bambini English Joy

Andrada Nica

Educator Montessori Bambini English Peace și Coordonator locație Urban

Petronela Neamtu

Educator Montessori Toddlers Urban

Florentina Dobre

Educator Montessori Bambini English Harmony

Ana Maria Margean

Asistentă Medicală Urban

Andreea Vladoi

Educator Bambini English Harmony

Irina Papuc

Educator Secundar Toddlers Urban

Iulia Feru

Educator Secundar Bambini English Joy

Olga Lemnatu

Educator Secundar Toddlers Urban

Raluca Garbacea

Educator Secundar Bambini English Peace

Raluca Leonte

Educator Secundar Bambini English Harmony Urban
Educator Montessori Bambini English Joy

“Am terminat Facultatea de Limbi si Literaturi Straine in cadrul UNiversitatii Bucuresti, sectia Engleza-Germana-Suedeza. Am profesat in domeniul invatamantului de stat din Bucuresti timp de 2 ani si tot atat in cel privat alternativ. Mutandu-ma in Brasov, am dorit sa ma dezvolt din punct de vedere profesional, alegand sistemul Montessori pentru inca 2 ani. Fiind o persoana ambitioasa si dedicata muncii mele, am dorit sa lucrez intr-un mediu profesionist si dinamic, care sa-mi permita folosirea cunostintelor acumulate, iar acesta se numeste Centru Educational Montessori Brasov.”

Phone:
Educator Montessori Bambini English Peace și Coordonator locație Urban

“Sunt Andrada Nica, educator al grupei Bambini English, în cadrul Centrului Educațional Universul Montessori Urban. Odată cu nașterea fetiței mele, am descoperit metoda de educație Montessori și văzând ușurința cu care mă conectez cu copiii și cunoscând dorința mea tot mai mare de a-i sprijini în procesul lor de învățare, am ales un alt drum în carieră. Și iata-mă aici! Sunt o persoană creativă, empatică, entuziastă, dedicată și implicată în tot ceea ce întreprind. Iubirea și respectul pentru copii, credința puternică în marele potențial schimbător al educației Montessori, ideea de a ghida copilul și de a-i oferi cheia pentru întreaga lume mă determină să lucrez conștient în fiecare zi. Una dintre valorile mele este bunătatea. Consider că este contagioasă și acesta este și mesajul pe care doresc să îl trasmit tuturor : Alege să fii bun!”

Phone:
Educator Montessori Toddlers Urban

“Sunt Petronela Neamțu – Educator Montessori Toddlers Urban

Din dorința de a- i întelege pe ceilalți am urmat cursurile Facultăți de Psihologie urmând apoi un master în acest domeniu.
Sunt o persoană calmă, răbdătoare, veselă și optimistă.

Iubesc copiii și îmi place să mă transpun în lumea lor colorată, plina de creativitate și inocență.
Sunt o fire sociabilă și prietenoasă având ca și motto: “comunicarea este cheia succesului”.

Sunt atentă la nevoile copiilor, îmi place să mă joc cu ei, să îi încurajez și să contribui la dezvoltarea lor.

Consider gradinița ca fiind a doua casa a copilului, drept pentru care afecțiune și blândețea primează în formarea și educarea celor mici.”

Phone:
Educator Montessori Bambini English Harmony

“A fi educatoare nu înseamnă doar a educa, ci înseamnă mai presus de toate a simți …să simți iubire pentru copii,să simți că aceștia înseamnă ceva pentru tine. Iubesc să fiu in preajma copiilor, deoarece aceștia emană bucurie si inocență! Fiecare zi petrecută cu copiii este diferită și interesantă, este o oportunitate de a fi mereu in lumea copilăriei!”

Phone:
Asistentă Medicală Urban

“Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie ,,Dunărea de Jos” din Galați specializarea Asistență Medicală Generală. Am profesat în domeniul stomatologiei dar și într-o clinică care oferă servicii medicale de diagnostic imagistic, de laborator precum și asistență medicală specializată. În anul 2021 am absolvit Nivelul I al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, iar anul acesta în cadrul Facultății de Medicină din Brașov, am absolvit Programul de Master specializarea Managementul și strategiile îngrijirilor paliative. Sunt o persoană foarte ambițioasă, empatică, organizată, îmi place corectitudinea, iubesc copiii și să stau în preajma lor. Relația mea cu copiii a fost dintotdeauna specială, în perioada liceului implicându-mă în proiecte precum ,,Toți la grădiniță, toți la școală”, militând întotdeauna pentru drepturile copiilor. Am convingerea că o societate civilizată va avea întotdeauna nevoie de oameni pregătiți, pasionați și dedicați.”

Phone:
Educator Bambini English Harmony

“Pasiunea de a lucra cu cei mici am descoperit-o la activitățile de voluntariat în cadrul unei grădinițe. Mi-am dorit dintotdeauna sa pot contribui la educația copiilor. Sunt răbdătoare, amabilă, empatica, prietenoasă, creativa, sensibilă și atentă. Îmi doresc să contribui la formarea copiilor motivați, pasionați și independenți.”

Phone:
Educator Secundar Toddlers Urban

Sa fac parte din echipa Universul Montessori a fost și este o continua experiența de care ma bucur in fiecare zi.
Ceea ce îmi propun este sa însoțesc copiii in procesul de creștere și împlinire personală pentru a-și atinge întregul potențial. Prin comunicare, reușesc sa creez un mediu sigur in care copilul sa-și dezvolte încrederea in sine, independența și plăcerea de a învața in fiecare zi lucruri noi, ce îi vor ajuta pe parcursul vieții.
Ma consider norocoasa sa am alături de mine oameni care ma ajuta sa ma dezvolt și sa evoluez in cadrul echipei Universul Montessori.

Phone:
Educator Secundar Bambini English Joy

Sunt licențiată a Facultății de Litere din Iași, și masterandă a Facultății de Litere din Brașov, specializarea „Inovare culturală”. Sunt o persoană comunicativă, dinamică, hotărâtă, cu mare putere de concentrare, sociabilă, care poate face față oricărei provocări, interesată de o continuă dezvoltare profesională, caracteristici personale pe care îmi doresc să vi le demonstrez.

Timp de câțiva ani am beneficiat de oportunitatea de a fi voluntară în cadrul unor evenimente, având posibilitatea de a lucra și de a ajuta numeroși copii, sprijinindu-i pe aceștia la efectuarea temelor, a diferitelor jocuri și activități extrașcolare, având posibilitatea de a interacționa și crea legături puternice, ce m-au ajutat în dezvoltarea abilităților de comunicare cu cei mici.

Phone:
Educator Secundar Toddlers Urban

Absolventă a Universității de Stat  din Tiraspol obtinand titlul de Licențiat în științe ale educației – Specialitatea pedagogie în invatamantul primar. Calmul și blândețea m-au făcut să îmbrățișez meseria de educator de mai bine de 20 de ani, în cadrul unei grădinițe cu predare în Republica Moldova. Sunt mama a doi copii și mulți prieteni mici la gradi care îmi fac viața frumoasa și îmi confirmă zilnic cat sunt de norocoasă.  

“ Nu pierde din vedere cine ești și fă numai ceea ce se potrivește cu personalitatea ta” – Ioan Slavici

Phone:
Educator Secundar Bambini English Peace

Mă numesc Raluca, sunt absolventă a facultății de Sociologie și Comunicare, specializarea Asistență Socială, iar în prezent urmez programul de masterat al aceleiași facultăți. Am urmat această facultate din dorința de a mă implica în sprijinul persoanelor defavorizate, persoane cu nevoi speciale, deoarece mereu am știut că îmi doresc ca prin profesia mea să pot avea un impact pozitiv asupra vieții oamenilor. În facultate am participat și la diverse activități de practică și voluntariat, unde am avut oportunitatea să descopăr cât de frumoasă și împlinitoare este munca cu copiii și cât de fericită mă face ideea de a contribui la procesul de învățare și dezvoltare al unui copil. Am acceptat provocarea de a participa la formarea copiilor de la Universul Montessori, un proiect care mă provoacă să îmi aplic cunoștințele și abilitățile dobândite, ajutând la crearea unui mediu educațional armonios și stimulant pentru cei mici.

Phone:
Educator Secundar Bambini English Harmony Urban

Mă numesc Raluca Leonte și am absolvit Facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Asistență Socială, iar în prezent îmi continui studiile la nivel de masterat. Am ales această direcție profesională din dorința de a face o diferență în viața oamenilor și de a oferi sprijin celor care au nevoie.
Mă consider o persoană ambițioasă, deschisă, prietenoasă, empatică, mereu dornică să învăț lucruri noi și să îmi dezvolt abilitățile. Sunt o persoană punctuală, organizată, atentă la detalii și îmi place să lucrez în echipă și să contribui la un mediu de lucru pozitiv și productiv.
Încă din copilărie, am simțit o atracție aparte pentru lucrul cu cei mici, fiind influențată de profesia mamei mele, ce mi-a oferit oportunitatea de a fi mereu în preajma copiilor. De aceea, am decis să mă alătur familiei Montessori, o comunitate educațională care pune accent pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Metoda m-a atras prin faptul că respectă ritmul și libertatea copilului, oferind o explorare și o învățare în propriul mod.
Iubesc să fiu în preajma copiilor și să contribui la creșterea lor, nu doar din punct de vedere academic, ci și emoțional și social. Fiecare copil este unic, și pentru mine este o bucurie să-i ghidez pe acest drum al învățării.

Phone:
Sună acum!