INTRODUCERE LA LIMBAJ

„Să presupunem că v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii (care nu ar face altceva decât să trăiască și să se plimbe) au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat. Ați crede că fantazez? Ei bine, acest lucru, deși pare incredibil, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că învață și făcând lucrurile pas cu pas, trec de la inconștient la conștient, mergând întotdeauna pe calea bucuriei și a dragostei.” (Maria Montessori).

Limbajul poate fi definit într-un sens general ca fiind un sistem de semne asupra căruia s-a căzut de acord şi care este folosit într-un fel anume de un grup de oameni. Are două funcţii majore şi anume aceea de comunicare şi aceea de exprimare interpersonală.

Funcţia de comunicare desemnează rolul primordial al limbajului, de a servi ca mijloc de transmitere şi recepţie a informaţiilor între persoane. Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul prin care se realizează comunicarea este limba.

Funcţia de exprimare interpersonală evidenţiază faptul că, odată cu comunicarea şi cunoaşterea, limbajul are un rol important şi în viaţa emoţională: permite exprimarea stărilor emoţionale proprii şi identificarea stărilor emoţionale ale altor persoane. Acestea se exprimă atât prin instrumente verbale (expresii, cuvinte specifice, etc), cât şi non verbale- mimică, gestică, postură.

Prin intermediul limbajului oamenii îşi exprimă ideile, gândurile, întrebările, etc, fie în formă orală –prin intermediul sistemului de sunete, fie în formă scrisă – prin intermediul unui sistem de simboluri ale sunetelor.

Deşi nu există o limbă universală, posibilitatea de a deţine limbajul pare a fi universală.

Sub aspect cronologic, limbajul oral apare primul, este forma în care grupăm sunetele în cuvinte pentru a ne putea face înţeleşi. Astfel putem denumi obiecte, persoane, acţiuni, sentimente,  putem comunica celor de lângă noi despre propria persoană.

Limbajul scris apare mai apoi, definit fiind ca un sistem de simboluri ale sunetelor care reprezintă limbajul nostru articulat. Pentru a fi capabili să utilizeze limba scrisă oamenii trebuie să dobândească două abilităţi:

• Abilitatea de a analiza limba vorbită şi de a găsi simboluri pentru a o transpune în scris
• Abilitatea de a citi, de a recunoaşte simbolurile şi de a le oferi un sens.

Dezvoltarea limbajului scris a fost favorizată de tendinţele umane de comunicare şi supravieţuire. Un alt factor a fost şi dezvoltarea culturii şi a tehnologiei, fapt ce a dus la lărgirea fondului lexical, proces activ şi în prezent.

Mecanismul limbajului este flexibil ( unele cuvinte au o existenţă efemeră, altele noi apar) şi este întreţinut nu de către individ ci de grup, reflectând gândirea şi inteligenţa colectivă.

În ceea ce priveşte apariţia limbajului unele teorii susţin că acesta a fost oferit de către Dumnezeu oamenilor, altele că sunetele naturii au stat la baza constituirii limbajului.

Ceea ce este cert este faptul că, omul spre deosebire de alte specii are anumite caracteristici fizice care au permis dezvoltarea limbajului:

• dezvoltarea creierului
• dezvoltarea organelor vorbirii
• poziţia verticală ( animalul foloseşte în genere poziţia orizontală, ceea ce înseamnă că gura este şi organul care îl va ajuta la cărat, de aceea el nu prea are din acest punct de vedere premisele vorbirii) care influenţează şi poziţia laringelui, cutiei toracice şi a diafragmei
• buzele şi limba
• poziţionarea ochilor

La dezvoltarea limbajului conlucrează atât funcţia senzorială ( auzul) , cât şi cea motorie.

Funcţia senzorială este pregătită înainte de naştere (fătul aude), organele auditive sunt capabile să preia sunetele vocii umane şi pe cele muzicale în vederea dobândirii abilităţii de a vorbi.

Partea motorie care face posibilă vorbirea are nevoie de maturizarea muşchilor implicaţi ( limba este formată din numeroşi muşchi, cu funcţii complexe, care permit o mare diversitate de mişcări, în toate sensurile, realizând o articulaţie fonetică, cu o mare importanţă în procesul fonaţiei, dicţiei, vorbirii îngeneral ). Copilul are nevoie de comunicare, şi la început se va manifesta prin gângurit sau plâns, iar dacă părinţii îi acordă atenţie şi îi vor vorbi, pot decodifica aceste prime încercări de comunicare ale copilului. În vederea fundamentării şi dezvoltării limbajului copilul trebuie să poată explora mediul în mod activ, are nevoie să fie stimulat şi încurajat în acţiunile lui.

Limbajul a apărut şi s-a dezvoltat pe cale orală prin intermediul poveştilor şi al legendelor (povestiri cu caracter fantastic sau miraculos, bazate pe un fond istoric sau pe o închipuire mistică ) prin care oamenii au transmis, alături de conţinuturi şi viziunea lor asupra lumii. Istoria şi religiile au rezistat prin intermediul legendelor.

În momentul apariţiei limbajului scris a apărut şi înregistrarea istoriei (implicând un grad mai mare de obiectivitate şi acurateţe). Limbajul scris este liantul între trecut- prezent şi viitor, oferind posibilitatea comunicării în timp şi spaţiu.

Limbajul scris a evoluat în mai multe etape:

• picturile rupestre
• pictogramele considerate şi fundaţia limbajului
• ideogramele- semne grafice care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii
• logogramele- semne grafice care înlocuiesc un cuvânt şi a fost exprimat în mai multe sisteme:
• cuneiform
• egiptean
• fenician
• grec
• roman

Pe baza primelor trei sisteme grecii şi romanii au îmbunăţit conţinutul şi forma ajungând la alfabetul actual.

Limbajul este un instrument social puternic, atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ. De acest lucru dau seamă atât proverbele şi zicătorile ,cât şi teoriile ştiintifice de specialitate.

„ Limba dulce, mult aduce” tradusă în termeni de psihologie a limbajului prin asertivitate, persuasiune etc.

Câteva din „ puterile” limbajului: influenţează starea de spirit , transmite adevăruri sau minciuni , dezvăluie sau ascunde informaţii, permite obţinerea şi transmiterea de informaţii, permite împărtăşirea ideilor, teoriilor, idealulurilor etc.

Am prezentat o mică parte din această moştenire a omenirii reprezentată de limbaj. Fiecare copil este un beneficiar al ei , fiecare copil are un potenţial inconsţient pentru limbaj. Graţie Minţii Absorbante copilul a preluat limbajul din mediu ( vocabularul şi structura gramaticală) , iar în jurul vârstei de 2- 2,5 ani el poate folosi limbajul, graţie perioadei senzitive pentru limbaj copilul îl poate explora şi exploata ( la această vârstă copilul poate absorbi mai multe limbi , ideal ar fi să preia fiecare limbă de la persoane diferite )

Achiziţia limbajului de către copil este una permanentă, reprezintă mai mult decât un mod de comunicare şi exprimare personală, este o parte a procesului gândirii.

Iată de ce şi în procesul dobândirii limbajului de către copil adultul are un rol major şi, până la o vârstă definitoriu. Adultul trebuie să cunoască bine limba ( cuvintele , structurile), să folosească o dicţie adecvată vârstei copilului , să îi ofere instrumentele necesare achiziţiei limbajului în mod logic şi activ.

În mediul Montessori adultul trebuie să cunoască bine materialele şi să asigure întotdeauna mediul pregătit. Având în vedere faptul că în primul plan al dezvoltării capacitatea minţii este enormă, mediul trebuie să fie bogat, variat şi echilibrat, să ofere copilului:

• posibilitatea de a clasifica conţinuturile pe care le primeşte (multe din ele se regăsesc începând cu Viaţa Practică, continuând apoi la Aria Senzorială ). Ex. Copilul învaţă să clasifice materialele şi în funcţie de scopuri
• posibilitatea de a-şi dezvolta încrederea în sine. Luând în stăpânire limbajul, copilul poate relaţiona şi cu persoane noi fără teama de a nu fi înţeles.
• posibilitatea de a învăţa să scrie şi să citească, dobândind astfel noi instrumente sociale şi culturale de exprimare şi relaţionare.

Dobândirea limbajului susţine dezvoltarea mentală fundamentală în creşterea spirituală, dă posibilitatea exprimării individuale şi colective.

 

Ariile limbajului

Există trei arii de dezvoltare a limbajului , după cum urmează:

• limbajul oral
• limbajul scris
• cititul

Limbajul oral oferă copilului pârghiile prin care îşi poate exprima ideile şi îl ajută să îşi construiască încrederea în sine în ceea ce priveşte modul de comunicare.

Instrumentele prin care se poate realiza sunt : lecturile de poveşti şi poezii, folosirea obiectelor care pot furniza teme de discuţie .

În cadrul activităţilor de limbaj oral se va lucra în grupuri mici, copiii vor fi încurajaţi să îşi exprime părerile şi vor fi lăsaţi să îşi termine ideile. (în acest fel vor dobândi şi primele noţiuni privitoare la regulile conversaţiei şi ale discuţiilor). Toate activităţile vor fi direcţionate spre îmbogăţirea vocabularului (folosind resursele şi instrumentele necesare- ex : obiectele din mediul materialele , jetoanele pentru clasificare etc) oferind astfel copiilor posibilitatea de avea un bagaj bogat de cuvinte şi noţiuni pe care să le poată folosi în procesul comunicării. Şi aici adultul are rolul modelului de exprimare corectă, fluentă şi expresivă.

Prin activităţile de îmbogăţire a vocabularului şi cele de învăţare a limbajului prin practica cu obiecte şi materiale copilul este ajutat să îşi clarifice limbajul , să îşi lărgească aria de experienţă în ceea ce priveşte modul lui de folosire (importante sunt : lectura, jocurile gramaticale, relatarea faptelor) . Adultul va crea un mediu propice discuţiilor şi conversaţiilor, folosind toate resursele din mediu şi va începe această activitate încă din prima zi a intrării copilului în comunitate.

 

Limbajul scris necesită activităţi de pregătire motrice şi mentale.

Activităţile de pregătire motrică vizează:

• abilitatea de ţine corect instrumentele de scris ( aceasta este pregătită şi prin intermediul

activităţilor din ariile de Viaţă Practică şi Senzorial cu materialele care implică mişcarea mâinii , sensibilitatea pentru obiectele mici prin folosirea pensei digitale)

• fineţea atingerii – învaţă copilul să-şi rafineze modul de a exercita presiunea potrivită asupra hârtiei şi a obiectului de scris (la Aria Senzorială toate materialele de la simţul tactil cu precădere cele cu suprafaşă netedă/aspră)
• mişcarea încheieturii (la Viaţa Practică activităţile de lustruire şi spălarea mesei , la Aria Senzorială scrinul geometric şi cu frunze). Exersarea mişcării încheieturii ajută copilul să scrie armonios şi să ridice cât mai puţin creionul de pe hărtie)
• mişcarea de la stânga la dreapta (la Viaţa Practică- lustruirea, spălarea mesei )

Activităţile de pregătire mentală vizează :

• dezvoltarea gândirii logice şi organizate ( la Viaţa Practică- algoritmii de lucru, la Aria Senzorială activităţile de clasificare, gradare, sortare )
• îmbogăţirea vocabularului (existenţa lui contribuie la dezvoltarea dorinţei de a scrie)
• cunoaşterea sunetelor (la Limbaj: jocurile sunetelor şi literele din glaspapir)
• abilitatea de a analiza sunetele în cadrul cuvintelor

 

Cheia luării în stăpânire a limbajului scris o reprezintă alfabetul . Copilul trebuie să fie capabil să scrie literele şi primul pas pe care îl va face va fi acela de a sesiza legătura între sunete şi litere. Cunoscând sunetele prin intermediul jocurilor sunetelor (auditiv) şi lucrând cu literele din glaspapir(vizual, tactil şi kinestezic), el va dobândi imaginea mentală a literei.

Materialele implică activităţi care vin în continuarea şi completarea celor folosite la Aria Senzorială :

• încastrele de metal îl pregătesc direct pentru scriere , iar formele lor îl ajută să păstreze mâna în cadrul unui spaţiu delimitat ceea ce va facilita orientarea în pagină
• alfabetul mobil îl ajută să lege literele în cuvinte în mod cursiv şi să vadă ordinea literelor
• tablele pentru scris , prin instrumentul folosit, creta oferă un nivel intermediar în procesul scrierii pe hârtie
• scrierea cuvintelor pe etichete scurte , apoi pe hârtia velină şi în final pe hârtia liniată

În cadrul tuturor acestor etape se va acorda copilului răgazul necesar parcurgerii şi perfecţionării.

 

Cititul este recomandat a fi introdus la aproximativ 6 luni după scriere , însă nu este o regulă fixă .

Copilul trebuie să recunoască literele şi sunetele pe care le reprezintă şi să unească sunetele pentru a înţelege cuvântul şi sensul lui . Este un proces un pic mai dificil deoarece copilul trebuie să analizeze cuvântul în sine , însă reprezintă şi o provocare pe care în general copiii o primesc cu plăcere (este ca un joc al voinţei de a descoperi ).

Dobândirea scrisului şi cititului reprezintă un punct crucial, o explozie, ele reprezintă o experienţă personală extraordinară a copilului.

Etapele de parcurs în dobândirea cititului sunt :

• citirea fonetică (obiecte, comenzi, cuvinte care rimează, cartonaşe)
• citirea cu grupuri de litere
• jetoanele pentru clasificări şi citirea definiţiilor
• Funcţiile cuvântului
• Analiza propoziţiei
• Studiul cuvântului
• Simbolurile funcţiilor cuvântului

Copilul va ajunge apoi la citirea completă când poate decoda cuvinte individuale, înţelege funcţia cuvântului, sintaxa ,sensul propoziţiei, ideile, emoţiile şi sentimentele exprimate.

Ceea ce a uimit întreaga lume în timpul primei grădinițe “Casa dei bambini” din vremea Mariei Montessori a fost faptul că acei copii mici, care proveneau din familii analfabete, au învățat să scrie și să citească în mod spontan, după ce au lucrat cu materialele Montessori pentru limbaj.

Copiii au, încă din primul an de gradiniță, o adevarată “foame” pentru cuvinte pentru că se află în faza sensibilăpentru limbaj. Pedagogul Montessori se va strădui în mod conștient să pună copilul în contact cu un limbaj clar, bogat și diferențiat, prin care să exprime chiar și sentimente.

În pedagogia Montessori vocabularul se îmbogățește prin materiale concrete de dezvoltare a limbajului. Caracteristic acestora este că realizează o introducere sistematică în limbaj, iar scrierea și citirea sunt pregătite indirect prin jocuri pentru citire, jocuri cu cuvintele, exerciții simple de gramatică.

Obiectivul metodei Mariei Montessori este, așa cum ea însăși a spus, “citirea totală”. Aceasta înseamnă că se acordă o importanță deosebită atât înțelegerii conținutului textului citit, cât și regulilor citirii.

Învățarea scrierii și a citirii are loc tot printr-o abordare senzorială, prin lucrul cu materialul concret. Apoi, pe baza caracterului autodidactic al materialului și al metodei, copiii învață corespunzător stadiului de dezvoltare în care se află, capacitaților lor native și propriului ritm.

Și în privința scrierii și citirii, copiii au nivele diferite de dezvoltare, mai ales înainte de intrarea în școala primară. Pentru unii, literele sunt încă un domeniu inabordabil, iar alții citesc deja fluent – ceea ce-i îngrijoreaza pe unii părinți. Ei se tem că un copil care știe deja să citească atunci când merge la școală, s-ar putea plictisi. In condițiile în care învățământul tradițional este astfel conceput încât copiii învață literele în același timp, este firesc ca unii copii să fie suprasolicitați, în timp ce alții să nu fie suficient stimulați.

Maria Montessori vorbeşte în lucrarea sa „Descoperirea copilului” despre limbajul grafic, adică învăţarea scrierii şi citirii. Aseamănă acest limbaj cu „a doua dentiţie”: limbajul este instrumentul care permite exprimarea gândirii logic organizate şi însuşirea din cărţi, a ideilor unui număr vast de persoane îndepărtate şi nevăzute sau care au trăit chiar în epoci trecute.

Pedagogia Montessori ține cont de stadiul individual de dezvoltare, de stilul și ritmul diferit de învățare al fiecăruia. Materialele sunt gândite astfel încât să permită flexibilitatea, copilul având astfel șansa să învețe, și în anii de școală, în concordanță cu propriul stadiu de dezvoltare.

Copiii în educația Montessori sunt încurajați să lucreze independent, fiecare în ritmul lui, pe principiul „Ajută-mă să mă descurc singur”. Educatorul/ părintele Montessori lucrează individual cu fiecare copil, îl ghidează pornind de la interesul și potențialul său și intervine doar atunci când copilul are nevoie de direcționare. În ceea ce privește limbajul, conform cercetărilor Mariei Montessori, copilul este într-o „perioadă sensibilă” pentru învățarea limbii, de la naștere până la 6 ani. În această perioadă copilul are o înclinație deosebită spre limba pe care o „absoarbe” în mod natural din mediul său. Tocmai de aceea, copilul trebuie expus la cât mai multe cuvinte, pentru a-l ajuta ca pe viitor să aibă un vocabular cât mai dezvoltat.