sursa Simona Nicolae, educator si trainer in formare AMI 3-6 ani
Când vorbim despre disciplină, nu vorbim despre acea disciplină care vine din teama de pedeapsă. Este vorba despre această disciplină interioară și disciplina de sine ce apare spontan atunci când copilul începe să se concentreze, în momentul în care desfăşoară o activitate constructivă.
Maria Montessori a observat acest fenomen și a ajuns la concluzia că disciplina și libertatea există în același timp Ele nu pot exista una fără cealaltă.
Maria Montessori a fost foarte atentă la cuvintele folosite, dar uneori ea a fost înțeleasă greșit. În dicționar “Libertatea” este sinonimă cu „Independență”. Maria Montessori credea că “Libertate” și “Independența” nu sunt identice. Ea a făcut o distincție între cei doi termeni.
Independența începe prima la naştere atunci când cordonul ombilical este tăiat, atunci când copilul începe să meargă și este mult mai independent, este capabil să se hrănească să se îmbrace,etc.
Toate animalele ating un anumit grad de independență, pot alerga, înota, zbura, mănâncă. Ele sunt funcțional independente, dar ele nu vor fi niciodată libere. Libertatea implică libertatea de a alege, este legată de puterea de a gândi sau de a raționa, de a avea opțiuni. O pasăre nu va fi niciodată în măsură să înoate așa că nu are libertatea de a alege, ea are doar libertatea de a zbura.
Libertatea se bazează pe cunoaștere și totodată pe funcția de voință, este o parte a facultăților mentale și intelectului. Nu poţi fi liber, fără a obține mai întâi un prim nivel de independență.
Independența este un punct de plecare (activitățile de viață practică fac acest lucru, aceste activități ajută copilul pentru a atinge independența). Libertatea este un punct final. Nu putem începe prin a pune copiii să se așeze. Trebuie să le oferim posibilitatea de a fi independent funcționali.
O atmosferă de libertate este importantă pentru dezvoltarea personalității. Este imposibil pentru o persoană să se dezvolte pe deplin fără libertatea individuală. Libertatea este cheia întregului proces. Ea vine atunci când individul este capabil de a lucra individual de alții și atunci când el devine conștient de el însuși ca o ființă autonomă. “Am făcut-o! Vezi ce-am făcut? “
Libertatea nelimitată nu este răspunsul.
Într-o clasă Montessori copiii au anumite libertăți:
- Libertatea de mișcare: în mediul pregătit , doar materialele au locuri stabilite, nu și copiii. Corpurile lor în plină dezvoltare au nevoie de mișcare pentru a-și antrena mușchii, coordonarea și echilibrul. Materialele le oferă multe ocazii de a-și exersa mobilitatea grosieră și cea fină.
- Libertatea de a alege: Copiii pot alege din materialele prezentate cu ce anume vor să lucreze. Pot alege unde să lucreze, cu cine, cu ce și pentru cât timp.
- Libertatea de comunicare: Limbajul este important pentru copii și de aceea aceștia sunt liberi să comunice în timp ce lucrează. În clasă sunt inițiate multe jocuri și activități de limbaj pentru a sprijini aceasta, în afară de lucrul cu limbajul scris.
- Libertatea de repetiție: copilul poate lucra cu un material cât de des și cât de mult dorește. Prin repetiție, copiii învață conceptele și își ameliorează abilitățile și precizia.
- Cunoștințele deprinse în timpul unei prezentări reprezintă un punct de plecare. Când copilul va învăța să facă o activitate, se va bucura ulterior repetând-o. „Repetarea este mama învățării”. Prin repetare, mișcările copiilor devin precise și exacte.
“Dezvoltarea vine din repetarea unui exercițiu, și nu din învățarea unuia nou. Atunci când un copil a ajuns la stadiul când el repetă un exercițiu, el începe să crească în interior și astfel poate fi observată disciplina lui în exterior “. Nimeni nu poate obliga copilul să facă această activitate, dacă nu corespunde nevoii sale interne. Libertatea dintr-o clasă Montessori permite unui copil să se dezvolte în funcție de propriul său ceas biologic. Fiecare copil are propriul ritm natural. Sensibilități interioare ale copilului sunt ghidul său. El este în măsură să dobândească abilități noi doar când organismul său este în măsură să facă acest lucru.
Libertatea de a nu fi întrerupți atunci când se concentrează. Toate materialele au un control de eroare. Copiii nu trebuie să fie verificați de un adult pentru a vedea dacă activitatea lor se face în mod corect. Adultul este instruit să nu intervină atâta timp cât munca copilului este constructivă.
În clasa Montessori există și un număr de limitări:
– Prima limitare: libertatea copilului este limitată de interesul colectiv.
Copilul nu este liber sa alerge, să strige, sau să-i deranjeze în orice alt mod pe ceilalți copii care lucrează. Copiii învață să pună la locul sau iniţial materialul folosit, în aceeaşi stare în care l-a găsit, astfel încât acesta să fie acolo pentru celelalţi copii. Aceste limitări sunt bazate pe respectul față de celelalte persoane din cameră. Acest lucru este ușor de înțeles pentru copii. Aceasta este o regulă de aur. Micile curtoazii obişnuite duc la un grup social armonios si fericit.
– Cea de a doua limitare: cunoașterea precede alegerea. Un copil trebuie să aibă cunoștințele necesare pentru a lucra cu un material înainte de a-l putea lua de pe raft. Fiecare material Montessori este construit cu un anumit scop iar explicarea şi predarea acestuia sunt foarte precise. Adultul instruit folosește o mișcare precisă și cuvinte măsurate în timpul prezentării materialului către copil. Ulterior, copilul va repeta lucrul cu respectivul material până când îl va înţelege complet şi va răspunde scopului pentru care acesta a fost creat.
– A treia limitare – copilul trebuie să utilizeze materialul corect pentru ca scopul acestuia să fie atins. Precizia găsită în mediul pregătit Montessori reprezintă un cerc închis invizibil. Acționând în mod corect copilul se desăvârșește. Când copilul începe să repete în mod spontan acest cerc închis nu este restricționat pentru el. Copilul începe să simtă plăcerea lucrului desfășurat și continuă să lucreze răspunzând nevoilor sale interioare.
– A patra limitare este reprezentată de numărul de materiale din clasă. Libertatea de alegere este limitată de ceea ce adultul instruit pune pe rafturi, el face deciziile sale curriculare. Este important ca un material ce nu este util să nu fie lasat permanent în sală. În clasă pot exista decât materiale ce ajută la construirea de sine a copilului.
În clasă sunt unele condiții ce dau posibilitatea copiilor de a lucra liber: mediul pregătit conceput la dimensiunile copiilor, ciclul de 3 ore de lucru dimineața și dacă este posibil și după-amiaza, numărul limitat de adulți, un grup mare de copii de vârste diferite, ordine în mediu, reguli puține și clare.
Dându-le libertate copiilor îi ajutăm să își dezvolte disciplina interioară. Exemple de activități care sprijină acest proces:
- A căra materialele cu grijă
- A vorbi încet pentru a nu-i deranja pe ceilalți
- A face curat la masa de lucru după terminarea activității
- A avea grijă de plante
- A face liniște și a asculta activ când alții vorbesc într-un grup
- A fi amabil și respectuos cu ceilalți
Copilul va dobândi disciplina interioră – în timp ce lucrează, copiii cresc calm, acest calm extern este manifestarea fizică a calmului interior. Acestea nu pot fi realizate prin amenințări sau recompense. Disciplina nu poate fi obținută prin cuvinte. Adevărata disciplină vine din interior.
CHARLES KINGSLEY spunea:
”Exista două libertăţi: Cea falsă în care un om este liber să facă ceea ce vrea Şi Cea adevărată în care un om este liber să facă ceea ce se cuvine”.
Să fii liber să faci ceea ce se cuvine dar cu responsabilitate, aceasta este adevărata libertate.
Această libertate o promovează sistemul Montessori.
Mediul pregătit în care copilul lucrează oferă foarte multe opţiuni ,dar opţiuni care fac parte din ceea ce se cuvine să facem şi care totodată vin cu responsabilităţi, ajutându-l să devina independent.
Când soluţionează singur (din nou, în mediul în care este lăsat să o facă ) capătă încredere şi independenţă în sensul AUTONOMIEI (îşi construieşte libertatea interioară).
Când ceea ce vrea să faca copilul se suprapune cu ceea ce se cuvine să facă, acesta obţine maximum de concentrare.
În Montessori independenţa este un proces, iar în acest proces copilul învaţă să lucreze liniştit şi respectuos – este ceea ce noi numim NORMALIZARE.
Stadiul I – când intră în grădiniţă – mai ales dacă vine din alt sistem educaţional şi îi deranjează pe ceilalţi – i se oferă puţină libertate, va fi ţinut mai aproape de educator şi va fi mai îndeaproape observat.
Pentru început i se oferă activităţi din viata practică pentru a-l ajuta să-şi dezvolte motricitatea şi îi va alinia energia minţii cu cea a mâinii – îl ajută şi îl canalizează.
Libertatea se dă individual fiecărui copil în funcţie de nivelul de normalizare.
Stadiul II: devin curioşi, prinşi în activităţi – aleg multe în timp foarte scurt. Dar interesul lui profund încă nu s-a trezit.
Cunoaşterea trebuie să preceadă alegerea – este o mare diferenţă între curiozitate şi adevărata alegere. Un copil poate fi condus de curiozitate către un obiect sau o activitate nouă astfel încât să acumuleze mai multe informaţii şi să înţeleagă. O dată ce curiozitatea a fost satisfăcută copilul va acţiona pentru a se dezvolta în loc doar să acumuleze niste cunoştinţe.
Un copil poate fi curios în legătură cu o lecţie anume iar prezentarea profesorului îi va satisface curiozitatea.
Dar când copilul alege materialul respectiv de pe raft pentru a lucra cu el şi a înţelege mai bine, atunci începe adevărata învăţare. Iar acesta este Stadiul III al NORMALIZĂRII.
Această diferenţă între simpla curiozitate şi alegerea adevărată este motivul care stă în spatele regulii cum că un copil are nevoie de o lecţie înainte să folosească un material. Asta este ceea ce îi ajută pe copii să le placă ceea ce fac şi nu să facă ceea ce le place.
Numai repetiţia şi concentrarea duc la învăţare şi normalizare.
Concentarea – sedimentarea informatiei.
ROL EDUCATOR – să protejeze concentrarea – să îl laşi să îşi formeze sinapsele – *Când întârzie peste micul dejun îi disturbă pe colegii de la clasă.
OBSTACOLE IN CALEA INDEPENDEŢEI:
1) Lipsa limitelor – copil pierdut într-o pădure fără poteci
2) Respingerea – devine temător
3) Supraprotejarea
4) Lipsa de interes faţă de copil (prea ocupat la serviciu nu este o scuză valabilă pentru părinţi)
5) Cereri contradictorii între părinţi (un parinte foarte rigid şi altul deloc – copilul se simte în siguranţă numai în clasă.
6) Limite rigide – copil rigid, neadaptat social mai târziu
CONDIŢII CARE FAVORIZEAZĂ LIBERTATEA:
1). Un adult aplecat să înţeleagă prin ce faza trece copilul.
Ex: la 1,5- 2 ani el dezmembrează – nu îi poţi cere să le pună la loc. Sau îi poţi cere dar nu te poţi supăra că nu o face. Îi dai exemplu şi atât. Le va pune la loc în timp dacă îi reaminteşti.
2) Când dvs ca părinţi puteţi lega libertatea de responsabilitate, puteţi să fiţi încrezători că cu cât disciplina interioară a copilului creşte, puteţi descreşte controlul parental.
3) Faptul că la fiecare pas vom întâlni tot felul de contradicţii nu trebuie să ne sperie. Nu trebuie să ne imaginăm că libertatea este ceva fără reguli sau legi.
4) Libertatea pe care voi o oferiţi copilului vostru nu trebuie să vă aşteptaţi că va veni dintr-o dată numai cu lucruri bune. Atunci când oferi altuia libertate, valori precum adevăr, dreptate, curaj, compasiune, înţelegere, iertare nu vin dintr-o dată. Vin în timp şi de multe ori până să ajungă să înţeleagă o astfel de valoare copiii pot greşi, situaţie în care îţi pun răbdarea la încercare.
Copilul vede în tine un prieten dacă eşti drept (ferm şi hotărât), dar NU TE SUPERI. Atunci ai câştigat în faţa lui.
Citat Gandhi : ”libertatea nu merită să o ai dacă nu ai şi libertatea de a greşi”