2018
Anul
înființării
Universul Montessori
Despre noi
Credem cel mai tare în puterea exemplului și îi tratăm pe cei mici cu respect, iar ei învață astfel să facă asta mai departe. Suntem o echipă tânără, formată din pedagogi cu experiență, acreditați Montessori, iar tuturor ne e drag să ghidăm copii înspre a trăi frumos și a învăța cu dragi.
Suntem călăuze pentru copiii care ne trec pragul, îi ghidăm firesc și suntem alături de ei la fiecare pas - iar dacă micuții vor să ne ia de mână în călătoria lor, n-o să refuzăm. Nu facem nimic „cu forța” și credem în ritmul fiecărui copil, iar pentru noi cuvintele-cheie sunt, cu siguranță, blândețe, empatie și pasiune.
Ce face Centrul Educational Universul Montessori atât de special?
- Respect pentru individualitate: În cadrul sistemului Montessori, fiecare copil este considerat unic și este încurajat să se dezvolte în ritmul său. Nu există comparații sau presiune de performanță, ceea ce permite copiilor să-și descopere interesele și talentele naturale.
- Mediu pregătit: fără jucări, da-da, ai citit bine. Clasa Montessori este un mediu bine organizat și echilibrat, cu materiale educaționale specifice care îi ajută pe copii să învețe prin experiență și explorare. Copiii au libertatea de a alege activitățile care îi interesează și de a lucra la propriul ritm. Practic noi “ne jucăm” folosind materiale educaționale și realizând activități.
- Învățare practică: Educația Montessori pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităților practice, cum ar fi gătitul, igiena personală și îngrijirea mediului. Aceste abilități îi pregătesc pe copii pentru viață și le oferă independență.
- Comunitate și colaborare: În centrul nostru educațional Montessori, copiii învață să lucreze în echipă, să comunice și să-și rezolve conflictele în mod pașnic. Încurajăm spiritul de comunitate și empatia.
- Autodisciplină și concentrare: Prin activitățile Montessori, copiii învață să se auto-reglementeze și să-și dezvolte abilități de concentrare. Acest lucru este esențial pentru succesul lor în învățare și în viață.
- Tehnologie: părinţii au acces non-stop la aplicaţia Kinderpedia unde pot accesa fotografii, video-uri, procentajul de masă servit de copil, programa, planificarea anuală şi meniul de mâncare; totodată părintele este conectat live la anunţurile educatoarei/conducerii.
Noi considerăm că fiecare copil este unic și are nevoie să fie susținut în progresul său unic. Cu dragoste și dedicare, lucrăm împreună pentru a dezvolta baze solide pentru viitorul său strălucit.
Universul Montessori
Despre companie
“Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.” – Maria Montessori
Universul Montessori
Activitățile noastre
Iar activitățile noastre sunt împărțite astfel:
- activități artistice de grup, care impulsionează într-un sens bun copilul, cultivându-i abilitățile de comunicare, memoria, atenția și apetența pentru frumos.
- excursii și drumeții, pentru că aduc o abordare multidisciplinară și îi ajută pe cei mici să dobândească o experiență socială importantă (micii cercetași, micii cercetători etc)
- activități culturale: mergem la muzeu constant cu cei mici, dar și la teatru - să-ți mai spunem că organizăm inclusiv noi piese de teatru în care ei au un rol super important?
- limbi străine: cei mici au posibilitatea să prindă drag de limbile străine cu ajutorul nostru
- alte cursuri: creăm contextul potrivit pentru ca cel mic să poată explora domenii precum dansul, teatrul, pianul, inotul, artele plastice sau vizuale.
Universul Montessori
Activitățile noastre
Iar activitățile noastre sunt împărțite astfel:
- activități artistice de grup, care impulsionează într-un sens bun copilul, cultivându-i abilitățile de comunicare, memoria, atenția și apetența pentru frumos.
- excursii și drumeții, pentru că aduc o abordare multidisciplinară și îi ajută pe cei mici să dobândească o experiență socială importantă (micii cercetași, micii cercetători etc)
- activități culturale: mergem la muzeu constant cu cei mici, dar și la teatru - să-ți mai spunem că organizăm inclusiv noi piese de teatru în care ei au un rol super important?
- limbi străine: cei mici au posibilitatea să prindă drag de limbile străine cu ajutorul nostru
- alte cursuri: creăm contextul potrivit pentru ca cel mic să poată explora domenii precum dansul, teatrul, pianul, inotul, artele plastice sau vizuale.
Universul Montessori
Mâncarea
- mesele și gustările includ toate grupele alimentare: carne, legume, cereale și lactate; cantitatea de proteine, grăsimi și carbohidrați e calculată astfel încât să le ofere celor mici energia necesară, dar să limiteze numărul de calorii la nevoile vârstei
- dacă copilul are o necesitate nutrițională specifică, poate beneficia de un meniu personalizat nevoilor sale
- cantitățile de zahăr și sare sunt reduse la minim
- nu, nu folosim margarină sau ulei de palmier, nici preparatele prăjite și mezelurile nu fac parte din meniurile noastre
- nu folosim produse congelate sau semipreparate si nici condimix-uri sau alti ameliatori de gust
- fiecare zi a săptămânii are un meniu prestabilit
Universul Montessori
Mâncarea
- mesele și gustările includ toate grupele alimentare: carne, legume, cereale și lactate; cantitatea de proteine, grăsimi și carbohidrați e calculată astfel încât să le ofere celor mici energia necesară, dar să limiteze numărul de calorii la nevoile vârstei
- dacă copilul are o necesitate nutrițională specifică, poate beneficia de un meniu personalizat nevoilor sale
- cantitățile de zahăr și sare sunt reduse la minim
- nu, nu folosim margarină sau ulei de palmier, nici preparatele prăjite și mezelurile nu fac parte din meniurile noastre
- nu folosim produse congelate sau semipreparate si nici condimix-uri sau alti ameliatori de gust
- fiecare zi a săptămânii are un meniu prestabilit
Echipa noastră
Fiecare clasă Montessori are un educator principal şi un asistent educator, plus doamna îngrijitoare.
Sunt o persoană empatică, calmă, ambițioasă, spontană, responsabilă și mereu pregătită să învăț lucruri noi și să mă redescopăr, ca om. Încă de mică visam să lucrez în preajma copiilor. Când lupți pentru realizarea viselor tale și nu renunți niciodată, cu răbdare și calm, acestea devin realitate. Am primit cu bucurie și entuziasm șansa de a mă alătura unui colectiv minunat – Universul Montessori – pentru a fi aproape și înconjurată de minuni de copii.
Alături de ei îmi doresc să explorăm lumea, să cunosc îndeaproape trăirile, dorințele și emoțiile lor, oferindu-le tot sprijinul necesar pentru a se dezvolta armonios. Sunt mândră și fericită să fac parte din acest minunat Univers Montessori.
“Don’t give up on your dreams!”
Cu o pasiune profundă pentru educația copiilor, atenția, grija și răbdarea reprezintă punctele mele forte. Aceste calități mă ajută să mențin o atmosferă calmă și echilibrată, chiar și în situații stresante. Îmi doresc să fiu un sprijin autentic pentru fiecare copil și să contribui activ la dezvoltarea sa personală. Prin abordarea Montessori, am bucuria de a ghida copiii în activități care le stimulează atât dezvoltarea psihică, cât și cea fizică, pregătindu-i pentru provocările vieții de zi cu zi. Faptul că fac parte din această echipă dedicată mă motivează să îmi continui misiunea cu entuziasm și responsabilitate.
Sunt absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Transilvania Brașov, iar în prezent îmi continui studiile tot în acest domeniu. Ceea ce m-a motivat să lucrez într-o grădiniță Montessori este faptul că aceasta încurajează un mod diferit de a percepe lumea și le formează celor mici o altfel de gândire. Sunt atrasă de copii și îmi place să lucrez cu aceștia, dar ceea ce consider că este esențial în creșterea acestora este să evolueze alături de niște persoane iubitoare și atente la nevoile lor.
Îmi place să învăț lucruri noi, sunt deschisă la activități interactive, îmi place să comunic cu cei din jurul meu și îmi păstrez calmul în situații tensionate.
Mă numesc Raluca Leonte și am absolvit Facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Asistență Socială, iar în prezent îmi continui studiile la nivel de masterat. Am ales această direcție profesională din dorința de a face o diferență în viața oamenilor și de a oferi sprijin celor care au nevoie.
Mă consider o persoană ambițioasă, deschisă, prietenoasă, empatică, mereu dornică să învăț lucruri noi și să îmi dezvolt abilitățile. Sunt o persoană punctuală, organizată, atentă la detalii și îmi place să lucrez în echipă și să contribui la un mediu de lucru pozitiv și productiv.
Încă din copilărie, am simțit o atracție aparte pentru lucrul cu cei mici, fiind influențată de profesia mamei mele, ce mi-a oferit oportunitatea de a fi mereu în preajma copiilor. De aceea, am decis să mă alătur familiei Montessori, o comunitate educațională care pune accent pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Metoda m-a atras prin faptul că respectă ritmul și libertatea copilului, oferind o explorare și o învățare în propriul mod.
Iubesc să fiu în preajma copiilor și să contribui la creșterea lor, nu doar din punct de vedere academic, ci și emoțional și social. Fiecare copil este unic, și pentru mine este o bucurie să-i ghidez pe acest drum al învățării.
Sunt o fire calmă, mereu cu zâmbetul pe buze, empatică și creativă. Bazându-mă pe plăcerea de a interacționa si de a petrece timpul cu copiii, dar si ușurința cu care reușesc să creez o legătură cu ei, am ales să fac parte din echipa Universul Montessori. Ca și Educator Secundar la grupa 2-3 ani, îmi doresc să îi ghidez și le fiu sprijin în procesul ce-i va pregăti pentru următoarea etapă.
Numele meu este Tamas Ramona, m-am nascut si copilarit in Fagaras, sunt casatorita si avem un ingeras de baiat. Am experienta cu copiii, in strainatate lucrand cu ei aproximativ 8 ani. Sunt sociabila, atenta la detalii, organizata, rabdatoare.
Absolventă a Universității de Stat din Tiraspol obtinand titlul de Licențiat în științe ale educației – Specialitatea pedagogie în invatamantul primar. Calmul și blândețea m-au făcut să îmbrățișez meseria de educator de mai bine de 20 de ani, în cadrul unei grădinițe cu predare în Republica Moldova. Sunt mama a doi copii și mulți prieteni mici la gradi care îmi fac viața frumoasa și îmi confirmă zilnic cat sunt de norocoasă.
“ Nu pierde din vedere cine ești și fă numai ceea ce se potrivește cu personalitatea ta” – Ioan Slavici
Toata viata mea am cautat cariera care sa ma reprezinte.
Am studiat Inginerie Chimica si Asistenta medicala, dar lipsea ceva.
Acum 7 ani am devenit mama si din dorinta de a oferi ce e mai bun fetelor mele am facut cunostinta cu metodologia montessori. Acesta s-a mulat perfect pe principiile noastre de viata, asa ca am aprofundat acest domeniu.
Cred ca un copil fericit, independent si echilibrat, va deveni un adult capabil sa infrunte obstacole si sa faca ce isi doreste in viata.
Asta imi doresc sa le ofer copiilor, sa fie fericiti, independenti si echilibrati.
Am descoperit pedagogia Montessori în cadrul facultății, în timpul muncii mele am utilizat unele materiale didactice specifice metodei, iar de când am aflat de această familie minunată a Universului Montessori am început să parcurg învățăturile Mariei Montessori, pentru a mă dezvolta atât profesional, cât și personal. Am absolvit dubla specializare de Limba și literatura română – engleză la Facultatea Sapientia, masteratul de Studii de limbă și literatură română la Universitatea Transilvania, respectiv Nivelul I și II al modulelor pedagogice.
Am profesat 6 ani la Centrul Educațional Spektrum din M.Ciuc, unde am lucrat cu copiii de diferite vârste, i-am pregătit și format pentru examene și am ținut tabere de vară. Sunt o persoană pasionată, dinamică, deschisă pentru dezvoltare personală și educațională, creativă și comunicativă.
Îmi doresc să pot transmite copiilor cunoștințele, creativitatea, pozitivitatea, gândirea liberă, să creștem împreună în respect, integritate și cu căldură în inimi într-o atmosferă familială. Aș vrea să îndrum fiecare copilaș pe poteca sa desfăcând aripile, încurajându-l, susținându-l și crezând în el. Vreau să creez o lume mai bună pentru ei și împreună cu ei.
Numele meu este Dascăl Diana, absolventă a Facultății de Sociologie și Comunicare, din cadrul Universității Transilvania Brașov, și recunosc că sunt încântată pentru faptul că am avut ocazia să pătrund în lumea inocenței, a reacțiilor sincere, a bucuriei provocate de lucruri mărunte și a rezolvarii rapide a conflictelor – și anume, aceea a copiilor.
Mamă la rândul meu, am căutat să le ofer copiilor mei cea mai buna educație, de aceea, în urmă cu 7 ani am aflat despre pedagogia Montessori cu care am rezonat.
În familia Universul Montessori mă simt extrem de confortabil și doresc să le ofer copiilor de aici tot sprijinul necesar pentru a se dezvolta armonios, devenind adulții de mâine cu încredere în propriile forțe.
Sa fac parte din echipa Universul Montessori a fost și este o continua experiența de care ma bucur in fiecare zi.
Ceea ce îmi propun este sa însoțesc copiii in procesul de creștere și împlinire personală pentru a-și atinge întregul potențial. Prin comunicare, reușesc sa creez un mediu sigur in care copilul sa-și dezvolte încrederea in sine, independența și plăcerea de a învața in fiecare zi lucruri noi, ce îi vor ajuta pe parcursul vieții.
Ma consider norocoasa sa am alături de mine oameni care ma ajuta sa ma dezvolt și sa evoluez in cadrul echipei Universul Montessori.
“Omul nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil.” Pitagora
Sunt Mirela Matei și sunt asistenta medicală a copiilor din grădiniță. Când mă apropii de un copil, el trezește în mine două sentimente: tandrețe pentru ceea ce este și respect pentru ceea ce poate deveni.
“Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie ,,Dunărea de Jos” din Galați specializarea Asistență Medicală Generală. Am profesat în domeniul stomatologiei dar și într-o clinică care oferă servicii medicale de diagnostic imagistic, de laborator precum și asistență medicală specializată. În anul 2021 am absolvit Nivelul I al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, iar anul acesta în cadrul Facultății de Medicină din Brașov, am absolvit Programul de Master specializarea Managementul și strategiile îngrijirilor paliative. Sunt o persoană foarte ambițioasă, empatică, organizată, îmi place corectitudinea, iubesc copiii și să stau în preajma lor. Relația mea cu copiii a fost dintotdeauna specială, în perioada liceului implicându-mă în proiecte precum ,,Toți la grădiniță, toți la școală”, militând întotdeauna pentru drepturile copiilor. Am convingerea că o societate civilizată va avea întotdeauna nevoie de oameni pregătiți, pasionați și dedicați.”
Motivul pentru care am ales sa fac parte din Universul Montessori este ca iubesc copiii, sunt o persoană rabdatoare,ambițioasă,responsabilă si dornică de a oferi iubire copiilor. Sunt recunoscatoare sa fac parte din echipa Universul Montessori iar dorinta mea este să-i pot oferi fiecarui copil sprijinul necesar de care are nevoie pentru a-și croi un drum in viață.
“A fi educatoare nu înseamnă doar a educa, ci înseamnă mai presus de toate a simți …să simți iubire pentru copii,să simți că aceștia înseamnă ceva pentru tine. Iubesc să fiu in preajma copiilor, deoarece aceștia emană bucurie si inocență! Fiecare zi petrecută cu copiii este diferită și interesantă, este o oportunitate de a fi mereu in lumea copilăriei!”
Sunt absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea București, dar și a Masterului în același domeniu.
Despre mine pot spune că sunt o fire calmă, empatică, răbdătoare, blândă, creativă, mereu cu zâmbetul pe buze și cu inima deschisă să primească și să dăruiască iubire, punctuală, responsabilă, dornică de a învăța și de a face lucruri deosebite.
În copilărie fiecare dintre noi a avut un rol principal în povestea sa. Rolul pe care deseori îl jucam și care se potrivea foarte bine cu personalitatea și sufletul meu a fost cel de educatoare/învățătoare.
Deși anii treceau, eu îmi doream tot mai mult să urmez visul copilăriei mele, și iată-mă astăzi o educatoare împlinită.
Împreună cu cei mici, îmi doresc să descoperim și mai mult lumea și tot ceea ce ne înconjoară prin numeroase activități, joculețe și experiențe ce au drept scop formarea și dezvoltarea multilaterală a acestora, însă într-o notă de basm.
Mă bucur mult pentru această oportunitate și pentru că fac parte din familia Montessori.
“Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta!” ..acesta e motto-ul care mă ghidează de mai bine de 10 ani, când de pe băncile Facultății de Medicina (specializarea “Asistență Medicală”) am decis să-mi exercit meseria alături de cele mai pure ființe de pe Pământ – copiii. Oportunitatea de a lucra zilnic cu ei, în cadrul Universului Montessori, este direct proporțională cu împlinirea mea ca om, ca și cadru medical, dar nu în ultimul rând, ca și mama de două minuni. Am acceptat provocarea de a face parte din această echipa și sunt recunoscătoare pentru acest prezent pe care îl trăiesc, atât de frumos creionat. Pentru tot ceea ce faceți cu și pentru noi: Vă mulțumim vouă, copii!
“Sunt Petronela Neamțu – Educator Montessori Toddlers Urban
Din dorința de a- i întelege pe ceilalți am urmat cursurile Facultăți de Psihologie urmând apoi un master în acest domeniu.
Sunt o persoană calmă, răbdătoare, veselă și optimistă.
Iubesc copiii și îmi place să mă transpun în lumea lor colorată, plina de creativitate și inocență.
Sunt o fire sociabilă și prietenoasă având ca și motto: “comunicarea este cheia succesului”.
Sunt atentă la nevoile copiilor, îmi place să mă joc cu ei, să îi încurajez și să contribui la dezvoltarea lor.
Consider gradinița ca fiind a doua casa a copilului, drept pentru care afecțiune și blândețea primează în formarea și educarea celor mici.”
Am 35 de ani și sunt născută în Slatina. Am studiat Facultatea de Filosofie – Jurnalism și sunt stabilită în Brasov de câțiva ani. Sunt un om iubitor de frumos și mi-a plăcut întotdeauna să fiu aproape de oameni. Pasionată de chitară, instrumente de percuție, desen, dans, lectură, plimbări în natură, de fel sunt o fire activă și creativă. Îmi place să meditez și să fiu în aliniament cu mine și cu cei din jur și sunt devotată mediului în care lucrez. Sunt o fire blandă și calmă și vin în acest domeniu cu răbdare și cu dorința de a înțelege nevoile fiecărui copil în parte, știind că în spatele fiecărui comportament se află o nevoie emoțională, de cele mai multe ori neîmplinită. Din 2020 sunt în cadrul programului “Copilul Interior” facilitat de Oana Stoianovici, iar din 2021 sunt antrenor voluntar. Aici mi-am conștientizat la un nivel profund emoțiile, aducând acceptare și lucrând cu ele într-un mod benefic mie. Consider acest lucru un mare plus în viața mea, cu care vin în deschiderea față de copii. Sunt onorată să contribui la dezvoltarea noilor generații de copii, știind că fundația este cea mai importantă, înainte ca aceștia să devină adolescenți și apoi adulți.
“Sunt Andrada Nica, educator al grupei Bambini English, în cadrul Centrului Educațional Universul Montessori Urban. Odată cu nașterea fetiței mele, am descoperit metoda de educație Montessori și văzând ușurința cu care mă conectez cu copiii și cunoscând dorința mea tot mai mare de a-i sprijini în procesul lor de învățare, am ales un alt drum în carieră. Și iata-mă aici! Sunt o persoană creativă, empatică, entuziastă, dedicată și implicată în tot ceea ce întreprind. Iubirea și respectul pentru copii, credința puternică în marele potențial schimbător al educației Montessori, ideea de a ghida copilul și de a-i oferi cheia pentru întreaga lume mă determină să lucrez conștient în fiecare zi. Una dintre valorile mele este bunătatea. Consider că este contagioasă și acesta este și mesajul pe care doresc să îl trasmit tuturor : Alege să fii bun!”
“Am absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie, specializarea Psihologie și în paralel am urmat cursurile modulului psihopedagogic. Cred cu tărie că fiecare persoană trebuie să aleagă profesia care i se potrivește cel mai bine abilităților și înclinatiilor sale naturale, astfel că și eu mi-am găsit chemarea. Sunt o profesionisă competentă, amabilă, prietenoasă, atentă, răbdătoare, curioasă, interesată de viată, o colegă sensibilă, gata mereu de cooperare, care știe să lucreze într-o echipă de oameni cu gânduri asemănătoare. Îmi doresc să contribui la formarea copiilor, care gândesc liber, care sunt motivați intrisec, care învată/lucrează cu plăcere și nu pentru că ,,trebuie”, care își ascultă instictul, își urmează pasiunea, conștienți de nevoile și dorințele celor de lângă ei. În munca mea mă las condusă de pasiune şi responsabilitate, dorinƫa mea cea mai profundă fiind să-i pot oferi fiecărui copil sprijinul şi suportul necesar în a-şi găsi propriul drum în viaƫă. Scopul meu este acela de a mă perfecționa, de a studia continuu, de a dobândi experiențe noi, de a mă dezvolta atât personal cât și profesional. Mă consider norocoasă pentru că am alături oameni care mă ajută să evoluez, să imi doresc mai mult și să nu renunț în fața obstacolelor. Sunt încântată să fac parte din echipa Universul Montessori!”
“Sunt o persoană ambițioasă, optimistă și într-o continuă dezvoltare personală și profesională. Privesc misiunea de educator ca pe o mare răspundere și îmi doresc ca cei mici să găsească în preajma mea căldura și siguranța de care au nevoie. Mă bucur că pot fi o parte din minunata lume Montessori, aștept cu nerăbdare să ne cunoaștem și să creștem împreună liberi în gândire și comportament.”
“Am studiat Științe Economice, Facultatea Finanțe Bănci și pentru ca mi-a plăcut mereu sa stau în preajma copiilor, cu mult înainte sa devin mămică, am decis sa-mi îndeplinesc visul și am urmat cursul de Educator Specializat. Mutându-mă in Brasov,am avut șansa de a mă alătura unei echipe minunate, aceea de la Universul Montessori Brașov. Sunt o persoana calma,prietenoasă,înțelegătoare, ambițioasă, creativă și dornică de o oferi iubire copiilor. Sunt pregătită să le fiu alături în aceasta lume fascinantă a copilăriei,sa-i ghidez,sa învățăm și sa descoperim împreună.”
“Am terminat Facultatea de Limbi si Literaturi Straine in cadrul UNiversitatii Bucuresti, sectia Engleza-Germana-Suedeza. Am profesat in domeniul invatamantului de stat din Bucuresti timp de 2 ani si tot atat in cel privat alternativ. Mutandu-ma in Brasov, am dorit sa ma dezvolt din punct de vedere profesional, alegand sistemul Montessori pentru inca 2 ani. Fiind o persoana ambitioasa si dedicata muncii mele, am dorit sa lucrez intr-un mediu profesionist si dinamic, care sa-mi permita folosirea cunostintelor acumulate, iar acesta se numeste Centru Educational Montessori Brasov.”
Fă cunoștință cu echipa Universul Montessori
Fă cunoștință cu echipa Universul Montessori
Universul Montessori Brasov
Despre Maria Montessori
Maria Montessori (1870-1952) a fost o educatoare și medic italian, recunoscută pentru dezvoltarea metodei educaționale care îi poartă numele. Ea a fost prima femeie din Italia care a obținut o diplomă de medicină, dar și-a dedicat viața îmbunătățirii educației copiilor. În 1907, a deschis prima sa „Casa dei Bambini” (Casa Copiilor) în cartierul sărac San Lorenzo din Roma. Observând copiii, Montessori a dezvoltat o abordare educațională bazată pe ideea că fiecare copil are un potențial unic și că educația trebuie să se adapteze nevoilor și ritmului individual al fiecărui copil.
Metoda Montessori se bazează pe principii precum auto-educația, învățarea prin descoperire și un mediu pregătit. Ea a creat materiale didactice specializate care să stimuleze curiozitatea naturală a copiilor și să încurajeze învățarea independentă. Aceasta metodă pune accent pe dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere, pe educarea simțurilor și pe formarea caracterului. Educatorii Montessori joacă rolul de ghid, oferind sprijin și resurse, dar lăsând copiii să exploreze și să învețe în ritmul lor propriu.
Influența Mariei Montessori a fost vastă, iar metodele ei sunt folosite în mii de școli din întreaga lume. Filosofia ei educațională a schimbat fundamental modul în care societatea privește educația timpurie și dezvoltarea copilului, punând accent pe respectul pentru copil ca individ și pe importanța dezvoltării holistice. Moștenirea sa continuă să inspire educatori și părinți, contribuind la creșterea unor generații de copii autonomi, curioși și responsabili.
Universul Montessori a fost inclus în articolul “Explorând pedagogia Montessori: O alternativă educațională la școala din România“ dedicat pedagogiei Montessori, publicat de editura educațională internațională Twinkl.
TESTIMONIALE
Ce spun părinții?
Andreea Traxler
Doresc sa impartasesc cu dvs. faptul ca Ionela Marinache este o educatoare minunata, profesionista. Ma bucur ca Eddy a fost la clasa ei. Am apreciat foarte mult felul in care comunica cu parintii, faptul ca este prietenoasa dar si directa atunci cand este cazul. Consider ca aceasta comunicare deschisa cu parintii ajuta foarte mult atunci cand copilul este mic si vine acasa cu povesti. Tin sa mentionez ca indiferent cate intrebari am avut, Ionela Marinache mi-a raspuns cu aceeasi implicare, indiferent de ora sau zi. Are foarte multa rabdare cu cei mici si atunci cand a trebuit sa il invatam pe Eddy ceva (renuntare la pampers, suzeta etc), am lucrat impreuna, ea la gradi, eu acasa si astfel procesul nu a fost intrerupt.
Elena Patrascu
Va multumim pentru experienta de pana acum la gradinita. Motivele pentru care v-am ales stau inca in picioare, prin urmare o sa dau un feedback doar pe partea de resurse umane. Fetele de la Toddlers Snowdrop si Andreea ne-au oferit toata rabdarea din lume, multa caldura, implicare si sprijin oricand am avut nevoie si nu in ultimul rand educatie cu blandete. Am avut parte de evenimente interesante si surprize, am observat cum Alexandra a "crescut" frumos. Imi doresc ca ele sa fie alaturi de multi copilasi pe viitor si sa le calauzeasca primii pasi la inceput de "drum social" asa cum au facut-o cu noi. Trebuie sa le pomenesc si pe educatoarele de la noua clasa, unde am avut parte de o primire la fel de calduroasa, sper sa ne bucuram de experiente placute in continuare.
Maria și Ciprian Cențiu
Fetița noastră este în al 3-lea an de Universul Montessori Urban, un centru educațional ce poate fi considerat un etalon în domeniu, gestionat cu responsabilitate și eficiență, cu oameni deosebiți, care construiesc și modelează caractere cu profesionalism și dăruire, într-un mediu sigur și plin de căldură. Toate acestea au contribuit și au făcut posibil ca așteptările noastre să fie mai mult decât împlinite, începând cu adaptarea blândă și continuând cu fiecare etapă a evoluției Dariei. Daria a fost mereu un copil sociabil, dornic de interacțiune și cunoaștere. Prin activitățile educative și creative desfășurate atât în grup cât și individual, îndrumați permanent cu blândețe dar și fermitate, și-a însușit într-un mod natural cunoștințe elementare, noțiuni de lucru în echipă și respectare a regulilor. Evoluția ei a fost frumoasă, firească, echilibrată, a mers mereu cu bucurie și nerăbdare la gradiniță. La momentul începerii grădiniței, acasă era foarte selectivă în ce privește alimentația (orice metode am încercat), însă cu abordarea doamnei educatoare, meniul a fost treptat agreat integral, iar în prezent este foarte iubit. Acasă nu e nimic așa bun ca la grădi :), dar ulterior a început să accepte și cu noi feluri de care în trecut nu se atingea (dat fiind că le-a "testat" la grădiniță). Comunicarea optimă atât cu doamna educatoare cât și la nivel managerial, cu deschidere permanentă pentru dialog și soluții, a permis construcția unor relaționări corecte, bazate pe respect reciproc, benefice în procesul complex al formării copilului. Mulțumim Universul Montessori pentru crearea acestui univers magic pentru copilul nostru, pentru că onorează cu succes oferta de educație de calitate și de amintiri prețioase!
Familia Stana
Vreau să vă mulțumim că la nivel de grijă față de copil, mediu armonios și de siguranță ați oferit ceea ce ați promis. Denis vine acasă fericit, fără stări de agitație, schimbări negative de comportament. Nu-l lăsăm plângând , nu-l luăm plângând de la grădi. Acesta este barometrul nostru de satisfacție. Ceea ce se face la dvs se face bine. Este o muncă de echipă pentru acest rezultat și de aceea doresc să apreciez munca și activitatea tuturor. Este un job greu și îl faceți foarte bine. Sincere felicitări și vă dorim putere să vă păstrați energia și entuziasmul de a e educa prin joacă, răbdare, empatie și toleranță, atât față de copii cât și față de părinți.
Florenta Dobrin
Cu adevarat a doua casa pentru copilul nostru. Spatii frumoase, luminoase si primitoare, colectiv prietenos, atmosfera placuta. Veselia si curatenia sunt ca la ele acasa la Universul Montessori. Programa variata, cu activitati diverse dar si relaxanta in acelasi timp, fara presiuni si contrangeri inutile. Recomand cu drag."