Introducere
Educaţia Montessori urmăreşte un scop ambiţios: să ajute la dezvoltarea copilului într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu umanitatea în ansamblul ei. În timp ce abordarea tradiţională a educaţiei – care predomină în zilele noastre – rămâne concentrată pe transmiterea unor blocuri prescrise de cunoştinţe, abordarea Montessori se concentrează pe susţinerea şi sprijinirea procesului natural de dezvoltare a fiinţei umane.
Acest lucru se realizează prin înţelegerea faptului că fiinţa umană complet dezvoltată are, astfel, o mai mare predispoziţie către a învăţa lucrurile de care are nevoie pentru a deveni un membru integrat în societate, care contribuie corespunzător. Abordarea Montessori a fost dezvoltată fără idei preconcepute privind modalitatea cea mai bună de a ajuta copilul în călătoria sa spre a deveni adult. De fapt, ideile-cheie Montessori s-au născut din observarea copiilor în diferite culturi şi în multe ţări. Una din aceste idei face referire la tendinţele şi nevoile umane.
- Nevoile umane
Omul, ca produs al naturii şi al societăţii, reprezintă o fiinţă tridimensională: biologică, socială şi raţională. Existenţa şi dezvoltarea omului au presupus şi presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Nevoile apar ca cerinţe ale vieţii umane, ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor: oameni, grupuri sociale, naţiuni. Ele apar sub formă de dorinţe, aşteptări, aspiraţii ale oamenilor (latura subiectivă a nevoilor umane). Fixate în conştiinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor, nevoile capătă un caracter obiectiv.
Nevoia apare ca element esenţial al motivaţiei şi reprezintă un motor al oricărui mecanism economic. Multitudinea lor nu poate fi satisfăcută cu bunuri luate din natură, decât într-o măsură foarte mică. Majoritatea lor trebuie creată prin muncă, activitate prin care şi în care oamenii, pornind de la necesităţile lor, îşi determină interesele, caută şi creează mijloace corespunzătoare pentru atingerea scopurilor propuse.
Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe ale oamenilor de a avea, de a fi, de a şti, de a-şi însuşi bunuri materiale şi servicii, care devin efective, în funcţie de condiţiile de producţie existente la momentul dat, precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor. Ele apar ca nevoi sociale, întrucât cerinţele izvorăsc din condiţiile de viaţă ale oamenilor, respectiv din necesităţile de consum ale acestora. Aceste nevoi sunt necesare pentru viaţa noastră, pentru supravieţuirea noastră. Putem clasifica aceste nevoi umane în două categorii: nevoi fizice şi nevoi spirituale. La categoria nevoilor fizice intră nevoia de hrană; fără hrană nu putem supravieţui, aceasta este nevoia de bază în existenţa fiecărei persoane. Urmează nevoia de îmbrăcăminte, ce ne-am putea face fără îmbrăcăminte? Cum ne-am putea proteja noi de frig, de intemperii sau cum ne-am acoperi anumite părţi ale corpului? Nu am putea trăi fără îmbrăcăminte. Avem nevoie de adăpost. Omul trebuie să aibă unde să se adăpostească de vremea rea, de iarnă, sau pur şi simplu trebuie să aibă unde se refugia la sfârşitul zilei. În strânsă legătură cu nevoia de adăpost se află şi nevoia de apărare, dacă nu am avea adăpost, nu am putea să ne apăram de anumite intemperii. În final apare nevoia de transport. Cum ne putem deplasa? Cum putem ajunge în timp util pentru a ne duce la îndeplinire cu succes anumite sarcini. Prin intermediul mijloacele de transport care au evoluat extrem de mult o dată cu inventarea roţii. La început primul mod de transport se realiza prin intermediul picioarele. Apoi s-a trecut la transportul realizat cu ajutorul animalelor, iar în final s-a inventat roata de unde au derivat nenumărate mijloace de transport. Această nevoie de transport apare datorită curiozităţii noastre de a călători, de a cunoaşte locuri noi în timp cât mai util. Aceste nevoi umane fizice sunt foarte importante pentru fiinţa umana, iar fiinţa umană se dezvoltă prin satisfacerea acestor idei.
Cea de-a doua categorie: nevoile spirituale. În fruntea acestei categorii se află nevoia de iubire, nevoie legată de apartenenţă. Fiinţele umane au nevoie de iubire, de familie, de prieteni. Urmează nevoile legate de stima de sine si de recunoaştere: nevoia de încredere, nevoia de îndepliniri şi realizări pe orice plan, nevoia respectului celorlalţi şi pentru ceilalţi. Abia după ce aceste nevoi sunt satisfăcute omul simte nevoile altui nivel: dezvoltarea personală şi spiritualitatea. Aici găsim nevoi de manifestare a creativităţii, spontaneităţii, cunoaşterea modului cum gândim şi ne comportăm şi îmbunătăţirea acestora. Desigur nevoia credinţei şi regăsirii Divinităţii (indiferent de nume sau religie) există pe toate nivelele. Avem nevoie de artă, de muzică. Chiar dacă acestea nu ne ţin de foame, avem nevoie de ele pentru a ne imbunătăţi şi înveseli existenţa. Avem nevoie de frumuseţe, de schimbarea aspectului fizic, toate acestea ne duc spre îmbunătăţire, spre mulţumirea de sine.
- Tendinţele umane
Tendințele umane sunt impulsuri naturale care apar din subconștient și îi determină pe oameni să facă anumite acțiuni în mod irațional și inconștient. Tendințele există încă de la naștere. Sunt tot timpul prezente. Prin ele oamenii asimilează informații și se adaptează la cultura, la timpul, la locul, la grupul și la societatea în care trăiesc. Tendințele umane sunt universale, valabile în toate culturile și în toate timpurile, dar se exprimă diferit în funcție de planul de dezvoltare în care se află ființa umană. Tendințele sunt cele care conduc, care dictează. Ele sunt forța, baza energiei din spatele Minții absorbante și a Fazelor sensibile. Tot ele ne conduc acolo unde trebuie să ajungem și ne fac să învățăm, să ne autoperfecționăm. Ele sunt ghidul nostru interior și putem avea încredere în ele că ne ajută să aflăm adevărul despre propria existență. Când tendințele umane sunt înțelese și respectate, copiii devin așa cum M. Montessori i-a numit “normalizați”, adică au liniște interioară, bucurie, pace. Ei se pot concentra, își pot găsi singuri ceva de făcut și duc la bun sfârșit ceea ce și-au propus, pot face față frustrării și fac alegeri raționale. Se pot adapta, au autodisciplină și autocontrol, sunt independenți și siguri pe sine. Au o încredere în sine echilibrată, au o stimă de sine sănătoasă și sunt conștienți de nevoile celorlalți și atenți la acestea. Fiecare dintre noi ar dori sa fie o astfel de persoană.
Când aceste tendințe fie sunt blocate fie, într-un fel sau altul, împiedicate să se manifeste, copilul are comportamente deviante precum toanele, furia, incapacitatea de concentrare, violența sau timiditatea excesivă. De exemplu, dacă un copil este întrerupt în mod frecvent din ceea ce face, el va avea dificultăți de concentrare, pentru că nu i s-a permis să se dezvolte în această direcție. Sau, să ne imaginăm că, în prezența unui copil de 3 ani, într-o dimineață mai intâi ne îmbrăcăm și apoi ne spălăm pe dinți, în alta mai întâi ne spălăm pe dinți și apoi ne îmbracăm, iar în alta uităm să ne mai spălăm pe dinți, s-ar putea ca el sa facă o criză de nervi pentru că mediul nu-i oferă ordinea și precizia de care el are nevoie. Așadar, atunci când un copil are un comportament deviant, trebuie să căutăm care sunt obstacolele care blochează expresia tendințelor sale și să găsim căi de înlăturare a acestora.
Tendințele umane sunt de mai multe tipuri: de orientare, de explorare, de observare, de comunicare, de socializare, de imitare, de activitate, de muncă, de repetare, de exactitate, de abstractizare, de autoperfecționare, de autocontrol fizic, emoțional, și intelectual.
Avem tendinţa să explorăm. Esenţială ca omul să supravieţuiască; omul primitiv a trebuit să exploreze; şi noul născut explorează cu simţurile sale (gustă, atinge), nu foloseşte însă intelectul, are nevoie de o lume tridimensionala pentru a explora. În acest scop, mediul Montessori oferă obiecte bine alese (pentru perioada 0-3 ani). Această tendinţă a dus oamenii la descoperiri importante.
Avem tendinţa să ne orientăm. Când ajungem într-un loc nou ne folosim de tendinţa de a explora. De exemplu, sosirea copilului la grădiniţă, în primele zile trebuie să facem un tur al spaţiului pentru a se familiariza cu locul respectiv. Când şi-au îndeplinit această tendinţă, totul intră în normal.
Avem tendinţa să creăm sau să căutăm ordine. Ajută copilul să afle mai repede regulile. Îl ajută să îşi structureze informaţiile atunci când explorează/ se orientează. Copiii pot fi foarte sensibili la schimbări. Primele trei tendinţe sunt legate între ele.
Avem tendinţa să comunicăm. Oamenii sunt fiinţe sociale, ei au nevoie de comunicare pentru a funcţiona ca şi grup, pentru a transmite informaţiile de la o generaţie la alta. În cazul copilului, limbajul corpului îl ajută să îşi dezvolte această tendinţă.
Avem tendinţa să desluşim şi să înţelegem lucruri. Atât oamenii cât şi copiii sunt curioşi. Pe copii nu îi putem păcăli doar cu un răspuns, ei au nevoie de mai multe răspunsuri. Ne folosim de tendinţa de explorare dar şi de cea de explorare pentru a desluşi şi înţelege anumite lucruri.
Avem tendinţa să abstractizăm. Putem absorbi concretul şi să formăm o idee. De exemplu, când copilul învaţă ce este o cană. Mai întâi îşi însuşeşte/ înţelege la ce se foloseşte acea cană. Apoi poate identifica şi alte căni chiar dacă nu seamănă între ele. Nu trebuie să o poarte tot timpul cu el ca să o recunoască şi în alte împrejurări. În materialele Montessori, un astfel de exemplu este bara roşie, idee abstractă pentru lungime. Această tendinţă este strâns legată de matematică.
Avem tendinţa să ne imaginăm; se manifestă atunci când ne închipuim că o idee poate deveni realitate. De exemplu, atunci când oamenii visează că pot zbura, precum păsările, dar nu o pot concretiza, ei pot zbura doar cu avionul. Este ideal ca, copiilor să le dăm exemple despre lumea reală: locuri, litere, lungime, greutate, nu despre lucruri închipuite.
Avem tendința să gândim matematic. Această tendință are legătură cu capacitatea noastră de a aprecia distanța, de a măsura. De exemplu,în primitiv câte animale trebuie să vânăm ca să putem supraviețui. În pedagogia Montessori întâlnim multe materiale pentru ariile matematică şi practical life, spre deosebire de sistemul de învăţământ tradiţional unde toate cunoştinţele de matematică se învaţă foarte abstract, cu formulele în faţă, copiii rezolvă problemele, nu le rezolvă logic.
Avem tendința să muncim. Această tendință nu se referă la munca efectivă pentru care suntem remunerați, ci la munca devenită realitate, din imaginația noastră. Munca înseamnă şi stând acasă gătind, spălând. Trebuie să ţinem cont că munca copilului este diferită de munca.
Avem tendinţa de a repeta. Această tendinţă este strâns legată de tendinţa de a munci: de exemplu la grădiniţă atunci când copiii învaţă să scrie, să citească, li se acordă mult timp.
Avem tendința de a fi precişi, se dobândește în timp prin muncă și repetiție și face ca lucrurile să fie mai interesante. De exemplu, un copil de 3 ani, trebuie să fie foarte precis atunci când pune cubul cel mai mic din turnul roz, iar acest lucru îl obține prin repetiție.
Avem tendința de a fi activ, este necesară datorită faptului că, corpul uman are nevoie de mișcare pentru a fi sănătos. Iar cum o minte sănătoasă “stă” bine într-un corp sănătos – mens sana in corpore sano – copilul trebuie învățat mai multe tipuri de mișcări.
Avem tendința de a mânui/manevra. În sistemul Montessori, mâinile sunt un important instrument, fiind o parte delicată a corpului, cu ajutorul cărora învățăm să scriem. Toate materialele create îl ajută pe copil, creând o conexiune între mână și minte.
Avem tendinţa să ne străduim să progresăm. Progresul nu este echivalentul prefecționismului, unde totul trebuie să fie perfect înainte de finalizare. Prin progres obținem satisfacția de sine.
Concluzii
Din câte observăm, pedagogia Montessori susţine dezvoltarea copilului în mod natural. Copilul are multe nevoi şi tendinţe care trebuie îndeplinite. Dacă aceste tendinţe sunt îndeplinite şi înţelese de către copii, ei vor fi bucuroşi, îşi vor găsi pacea şi liniştea. Dacă aceste tendinţe nu sunt îndeplinite sau sunt împiedicate să se manifeste, apar manifestările deviante, excesele de furie ce îi pot dăuna copilului.
“In loc să încercăm să-l cucerim din interior şi să-l direcţionăm ca pe un suflet uman, întotdeauna ne-am dorit să dominăm copilul prin forţă, prin impunerea unor legi externe. În acest mod, copiii au trăit pe lângă noi fără să ajungem să fim capabili de a-i inţelege vreodată. Dar dacă dăm la o parte toată artificialitatea cu care i-am învăluit şi toată violenţa cu care, prosteşte, am încercat să-i disciplinăm, ei ni se vor arăta noua în toată frumuseţea firii lor copilăreşti, cu o gentileţe şi drăgălăşenie absolută.” (Maria Montessori – Metoda Montessori (1969)
Bibliografie
Montessori, Maria- „Mintea absorbantă”, Editura Apa, Drobeta Turnu Severin, 2013
http://www.gradinitamontessori.ro/metodamontessori/specificulmetodeimontesori/
http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-conceptia.html
http://www.cnae.ro/documents/montessori.pdf