La început, acomodarea a fost mai dificilă pentru Cezar, deși am încercat să merg și eu cu el, nu a fost cea mai bună decizie, deoarece nu voia să se despartă de ”mami’. La propunerea d-nei educatoare, am decis să-l las singur, treptat, de la 1h la 1.30 și încet, Cezar s-a acomodat. Acum, când îl iau de la grădiniță, îmi spune că nu vrea acasă, vrea la grădi la copii. Apreciez faptul că acomodarea se face cu blândețe, doamnele educatoare se comportă foarte frumos cu el, au răbdare, el fiind puțin mai reticent în medii noi. Are nevoie să simtă siguranță în orice face, și faptul că după 2 săptămâni jumătate nu a mai plâns deloc, îmi demonstrează că Universul Montessori este o alegere bună. Apreciez aplicația Kinderpedia pentru că ne ține la curent cu mesele copilului și activitățile pe care le face la grădiniță. Un alt lucru pozitiv este și implicarea părinților în activitățile extra-curriculare organizate cu diferite teme. Cred că Universul Montessori este un loc creat din inimă pentru copiii noștri.